Registrul agricol

Vă facem cunoscute unele prevederi din OG nr. 28/2008 privind Registrul agricol:

  • Se consideră gospodărie, în sensul prezentei ordonanţe, totalitatea membrilor de familie, rudelor sau a altor persoane care locuiesc şi gospodăresc împreună, având buget comun, şi care, după caz, lucrează împreună terenul sau întreţin animalele, consumă şi valorifică în mod comun produsele agricole obţinute;
  • În Registrul agricol se înscriu gospodăriile populaţiei, cu tot terenul în proprietate şi cel pe care îl utilizează în arendă, în parte, în asociere sau sub alte forme, după caz, clădirile cu destinaţia de locuinţă şi construcţiile – anexe, animalele pe care le deţin pe raza unei localităţi, indiferent de domiciliul proprietarului.
  • La comune, se înscriu în Registrul agricol toate gospodăriile populaţiei, chiar dacă nu deţin terenuri agricole şi silvice, animale sau clădiri cu destinaţia de locuinţă şi construcţii – anexe.
  • Cu privire la situaţia juridică a terenului, se vor lăsa file libere pentru înscrierea modificărilor care intervin pe parcursul unui an ulterior datei întocmirii Registrului agricol, ca efect al dobândirii/transmiterii dreptului de proprietate/folosinţă ori al schimbării categoriei de folosinţă. Pentru imobilele intabulate, actualizarea situaţiei juridice se va face în baza extrasului de carte funciară de informare eliberat părţilor după înscrierea în cartea funciară a actelor în cauză.
  • Perioadele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în Registrul agricol sunt următoarele:
    a) 5-20 ianuarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate şi cel pe care îl utilizează, clădirile utilizate ca locuinţă, construcţiile-anexe şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
    b) 1-15 mai, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
    c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date pentru a fi înscrise în Registrul agricol şi în afara acestor intervale de timp, în cazul în care au intervenit modificări în patrimoniul agricol, în termen de 30 de zile de la apariţia modificării.

Formulare necesare acestui serviciu